FRF a primit scrisori oficiale pentru amicalele cu Uruguay și Chile! Când se vor juca partidele

FRF a primit scrisori oficiale pentru amicalele cu Uruguay și Chile! Când se vor juca partidele
  • Publicat:
  • Actualizat:

FRF a anunțat, vineri, că a primit din partea federațiilor din Uruguay și Chile scrisori oficiale privind disputarea a două jocuri amicale cu naționala României, un răspuns la aceste invitații urmând a fi dat după o discuție cu selecționerul Victor Pițurcă și directorul tehnic Anghel Iordănescu.

Partidele propuse sunt Uruguay – România (29 sau 30 mai a.c., la Montevideo) și Chile – România (4 iunie a.c., la Santiago de Chile). În răspunsurile trimise forurilor fotbalistice ale celor două țări, Federația Română de Fotbal și-a exprimat interesul de a disputa cele două partide, un răspuns definitiv urmând să fie dat, în cel mai scurt timp, după consultarea selecționerului echipei noastre naționale și a directorului tehnic al FRF, aceștia urmând să aibă o discuție în acest sens cu președintele Federației Române de Fotbal și, apoi, în cadrul Comitetului Executiv al FRF”, se arată pe site-ul forului de la Casa Fotbalului.

Joi seară, președintele FRF, Mircea Sandu, a declarat la Digi Sport că directorul tehnic al forului, Anghel Iordănescu, a încercat să îl contacteze pe Victor Pițurcă pentru a discuta cu el o ofertă de meciuri amicale, însă selecționerul nu i-a răspuns la telefon.

„Acum zece zile, Gică Popescu m-a sunat și-a zis că un agent ne propune pentru luna mai două jocuri în America de Sud. L-am informat pe Puiu Iordănescu și l-am rugat să-l anunțe și pe Victor Pițurcă. Din păcate, acesta nu i-a răspuns lui Iordănescu. Deocamdată nu s-a semnat nimic, nu s-a perfectat nimic. Este genul de acțiune la care trebuie verificate multe legate de calendarul competițional, plus că trebuie vorbit cu jucătorii, deoarece este timpul lor de vacanță. Sper să nu se repete situația paradoxală din 2011, când la meciurile cu Paraguay și Brazilia am avut fotbaliști care n-au vrut să meargă. Consider că fotbaliștii care refuză să ia parte la asemenea acțiuni nu mai au ce să caute vreodată la prima reprezentativă! Nu se va lua însă o decizie fără punctul de vedere al lui Pițurcă. Iordănescu a luat legătura cu Florin Marin și l-a rugat să-i transmită lui Piți să-i răspundă la telefon, deoarece este nevoie ca ei să comunice. Până pe 20-22 ianuarie trebuie să dăm un răspuns. Mi se pare anormal ca Pițurcă să nu-i răspundă lui Iordănescu, dar poate nu-i știe numărul de telefon”, a spus Mircea Sandu.

Mircea Sandu a menționat că este posibil ca în 20 sau 21 ianuarie să aibă o discuție cu Victor Pițurcă. „Sunt plecat din țară până pe 16, poate pe 20-21 ianuarie am să-l convoc pe selecționer să stăm de vorbă. Eu concluziile le-am tras singur. Nu m-a satisfăcut jocul echipei. Calificarea la baraj nu e o performanță, performanță era dacă ne calificam în Brazilia. Dacă Pițurcă nu va fi de acord cu turneul în America de Sud, acesta nu se va face! Dacă va fi, atunci vom accepta. Iar dacă nu va avea niciun punct de vedere și va refuza să colaboreze, atunci îl voi delega pe Puiu Iordănescu să analizeze și să ia o decizie!„, a adăugat președintele FRF.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×